Luni sau marți – fabrica de voie bună

Ziua 121, km 700. Am pășit din nou azi, cu un gust amar, fiind luni… sau marți oricum fiind prima zi din săptămână. Deși nu apreciez foarte mult ceea ce fac, la lucru’, ajung la aceeași concluzie, cu cât mai lung week-end-ul, mini-vacanța sau concediul, cu atât mai complicată prima zi. 

Nimic special azi, nimic deosebit, totul era la fel, mă simțeam mai obosit decât de obicei, am dormit mai puțin din cauza vântului turbat de azi-noapte. Pentru mine cel mai important că intram în noua săptămână la pas, pe jos.

S-a terminat școala, e mai puțină agitație pe străzi la orele dimineții cel puțin, dar fețe cunoscute deja, își fac apariția fără întârziere. Alți oameni care merg și ei ca mine Pas cu pas spre destinațiile lor. Este un sentiment frumos să faci ceea ce îți place, mie îmi place din ce în ce mai mult să merg pe jos, îmi dă puterea extraordinară de a depăși obstacolele ce apar în rutina zilnică.

Eram în sinea mea terorizat de gândul că mă așteaptă o nouă săptămână, deși mai scurtă, mă apăsau gânduri legate de job și de problemele asimilate. Am plecat dezgustat de-acasă și această plimbare, spre birou, era o mică luptă interioară, o mică revoltă din dorința de schimbare în mai bine. Pe măsură ce mă apropiam simțeam deja cuprins de o timdă voioșenie, nu voiam să las ziua să treacă pe lângă mine, o plănuiam cu pixul pe hârtie.

Trebuie să fac o schimbare în plan profesional și sper să pot să o fac cât mai curând.  Se conturează idei din ce în ce mai clare în mintea mea, ceea ce mă face să continui. Consider că Pas cu pas, voi pune lucrurile în mișcare. Este un sentiment frumos să faci ceea ce îți place, mie îmi place din ce în ce mai mult să merg pe jos, îmi dă puterea extraordinară de a depăși obstacolele ce apar în rutină zilnică.

700 de km spre o viață mai bună, iar singurul lucru de care mă tem e să nu fac bătături, să calc greșit sau să îmi sucesc gleznele :P, vreau să pot să-mi pot duce drumul pe jos în continuare să vă pot scrie și de la 10.000 km.