Un nou drum...pe jos

Am început să merg pe jos din ianuarie anul curent și asta ca să încerc să scap de o febră musculară pe care am dobândit-o în urma unui exercițiu de urcat și coborât scări timp de 30 de minute în continuu, chiar pe 01.01.2013. “Exercițiul scărilor” se datorează unor mese prea bogate la care am “participat” din plin cu ocazia sărbătorilor de iarnă, dar și anterior, timp de mai bine de 1 an.

Am deviat deja de la subiect, dar, revenind la mersul pe jos, am început de la început :), mai exact în primele zile din ianuarie, în prima faza câte puțin, din fața casei, până în centrul orașului în prima fază, mai exact în zona în care am copilărit, asta însemnând o distanță de aproximativ 3-4km. Asta s-a întâmplat câteva zile  consecutiv, eram în concediu la vremea aceea și deja începeam să mă simt bine. De regulă, după sărbătorile de iarnă, simțeam o nevoie acută de concediu și odihnă. Mie personal, mi se pare destul de obositor modul în care sărbătorim (mult stres, timp liber prea scurt, o droaie de cumpărători in special cu destinație finală masa de sărbătoare ș.a.m.d.)… e parerea mea.

Deși nu a fost o iarnă prea “aspră” comparativ cu iernile anterioare, era o vreme apăsătoare, ploua, era lapoviță și relativ frig, dar în duminica acelei săptămâni, mai exact în 6 ianuarie am luat decizia să merg pe jos până la serviciu. Mi se pare o decizie importantă pentru că până la serviciu sunt nici mai mult nici mai puțin de 5,7km. Eu consideram la momentul respectiv ca va fi o activitate recurentă, cel puțin pe parcursul zilelor lucrătoare. Ei bine, suntem in 11.06 azi și pot confirma că această recurență s-a pastrat, cel puțin până în prezent.

Ma gandeam la modul “…ok merg pe jos încolo, dar inapoi ?” și bineînțeles că mintea mea a gasit imediat un alt avantaj de ordin financiar de această dată: economia de benzină !  Dar tot nu aveam o soluție viabila pentru întoarcerea acasă. M-am gandit la varianta transportului în comun, nu mai fusesem cu tramvaiul sau autobusul din vremea liceului, chiar îmi era dor sa merg “în comun” cu alții :).

Un alt impediment, exceptând drumul de intoarcere, a fost “recuzita”, îmbrăcămintea. Locul meu de muncă presupune “ținuta business” careia de o perioadă de timp încoace prefer să îi spun uniforma :.

Cu câtă viteză și ușurință identifică creierul uman, obstacolele și piedicile în momentul în care incerci să îți fixezi un obiectiv, mai ales că nu consider ca sunt genul de persoană ce iubește prea mult schimbările, insă norocul meu a fost că eram deja obișnuit să am o ținută lejeră în drum înspre și dinspre locul de muncă, astfel din acest punct de vedere nu am stat prea mult pe gânduri. Mi-am pregatit “uniforma” am așezat-o frumos în ghiozdan, eram deja pregătit pentru a doua dimineață…

A doua dimineață…foarte dimineață, pentru că îmi calculasem în seara anterioară, cam cât timp voi face cu ajutorul google maps și aflasem că va dura aproximativ 1 oră și 10-15 minute, am pornit pe jos înspre serviciu. Deși a fost foarte devreme pentru mine, era aproximativ 07:10 când am pornit de acasă, am considerat mereu că am o dispoziție mai bună dimineața pentru mișcare decât după orele de program de lucru.

Locuiesc într-o zonă mai retrasă a orașului , e o zona frumoasă de deal, înconjurată de livezi și verdeață, cel puțin pe timp de vară, așa că până ajungeam la civilizația orașului aveam de mers cam 20 de minute, din fericire în coborâre, aproximativ 1,7 km pe un drum parțial asfaltat și nu foarte intens circulat de mașini. Eram dotat cu telefonul, cu un playlist bogat și o pereche de căști pe urechi, ghiozdanul cu uniforma și deși somnoros, eram cuprins de un avânt puternic pentru plimbare, probabil și datorita pantei de coborâre :).

Ajunsesem în zona civilizată a orașului, care se împletește frumos cu zona colinară, întrucât la baza dealului se întinde un parc frumos de castani, destul de îngrijit, deși posomorât în luna ianuarie, trăiam la acel moment cu speranța ca voi păstra recurența și în primăvară și vară, să îmi delectez privirea cu verdeața și prospețimea locurilor.

După ce am trecut în pas vioi de  parcul de castani, am ajuns într-o zonă intens circulată a orașului, ce necesita la ora aceea, era deja aproximativ 07:40, ajutor din partea poliției rutiere, asta pentru a nu deveni o zonă asemeni unui cimitir de mașini. Exista și o școală relativ importantă în apropiere, cred ca e unul din motivele pentru care se aglomerează atât de mult dimineața. Eu din fericire treceam pe sub toată forfota și agitația cu pricina, datorită infrastructurii orașului (pasaj subteran), asta pentru a ajunge într-un alt părculeț, de această dată, pe malul râului din oraș.

Mă îndreptam spre kilometrul 0 al orașului cu pași repezi, în zona primăriei, un alt “nod rutier” al orașului, aglomerat și gălăgios, mă apropiam de al 4-lea km al promenadei mele, era ora 08:00. După ce am trecut de primărie, se desfășura înaintea mea o strada lungă ce face legătura între centru și cartierul în care îmi desfășor activitatea. Am întâlnit pe drum, o mulțime de oameni, o mulțime de fețe, o mulțime de stări și grimase. În ciuda vremii și faptului că era o zi de luni, am întalnit și zâmbete pe drum.

Trecusem deja de strada cea lungă și am ajuns pe strada unde lucrez. Mai aveam mai puțin de un kilometru și eram cuprins de o stare de muțumire, în primul rând psihic, eram încântat că eram aproape de destinație și că ma ținusem de planul făcut cu o seară înainte. Cu cât mă apropiam mai mult de locul de muncă, încercam să conturez în mintea mea câteva concluzii, referitor la această activitate sau sport, oricum vreți să o numiți e cu siguranța o formă plăcută de mișcare.

E cu siguranță o formă de mișcare accesibilă, oricând și oriunde !