miercuri, 12 iunie 2013

A doua zi, zilele următoare...pașii următori

Cu siguranţă pentru mine, prima zi a fost un succes şi un mare pas înainte. Resimţeam seara acasă o oarecare oboseală, în contrast, cu surplusul de energie pe care l-am resimţit în timpul zilei la serviciu, măcar în prima parte, dar una peste alta mă simţeam bine. Este cert că am avut parte de o noapte odihnitoare, am adormit rapid, fără să mă gândesc prea mult la ziua ce urma.

A doua dimineaţă, la fel de dimineaţă, trezirea a fost puţin mai grea, alarma telefonului a fost tratată cu amânare de trei ori, dar în cele din urmă m-am ridicat din pat şi dupa o cafea lungă băută în timp scurt, am pornit din nou spre serviciu, cu ghiozdănelul în spate, cu telefonul în buzunar şi căştile pe urechi. În jos pe pantă, prin parcul de castani, pe sub intersecţia aglomerată, pe malul râului, prin faţa frumoasei primării... apropo de primărie este o clădire frumoasă, îngrijită, renovată nu de prea mulţi ani, cu un turn înalt cu ceas, din care la ore fixe, răsună un cântec naţional, o odă lui Avram Iancu. Era un reper în plimbarea mea, deşi cu căştile pe urechi, era imposibil să nu-l aud în fiecare dimineaţă.

Observam câteva feţe pe care le mai văzusem şi în urmă cu o zi, în rest, prin centru agitaţia de dimineaţă, eu continuam să merg, nu la fel de repede, dar mergeam, mă simţeam bine, tonurile muzicale îmi dădeau energie şi ritm...mergeam înainte. Ajunsesem din nou pe strada lungă, pe strada cu locul de muncă, din nou aproape de destinaţie, cu cât mă apropiam mai mult de destinaţie resimţeam din ce în ce mai intens o senzaţie de mulţumire, de împlinire. Senzaţia era mai puternică decât oboseala şi decât senzaţia “placută” de dinaintea unei noi zile lucrătoare.

Ajunsesem deja la birou, şi după tabieturile matinale specifice job-ului, m-am schimbat înainte cu câteva minute de începerea programului, era aproape ora 09:00, simţeam o uşoară stare de stres, dar simţeam şi starea plăcută de mulţumire...venisem la lucru din nou pe jos.

Următoarea zi, am continuat într-un mod similar, acceaşi stare de împlinire, starea de oboseală se instala, ritmul paşilor era ceva mai lent, dar mă încadram în timpul alocat, 1 ora si 10-15 minute. După jumătate de oră după ce începeam serviciul şi după o a doua cafea, mă simţeam extraordinar, resimţeam în prima parte a zilei o energie plăcută, asta până după prânz mai exact până după ce mâncam... Nivelul energiei scădea atunci, urmând să mai crească uşor doar în momentul în care se apropia ora de plecare acasă şi plimbarea cu autobusul, pînă în centru, de unde, de regulă mergeam înspre casă, pe deal în sus, cu maşina, împreună cu soţia mea.

Ziua trei, la fel, a patra, la fel şi urma a cincea zi şi ultima lucrătoare din săptămână, pare a fi o rutină deja, dar nici până în ziua de azi, nu o resimt aşa, acum dupa câteva luni de practică, e cea mai plăcută parte din zi, au fost chiar zile în care m-am şi întors pe jos, este ceva frumos. Îmi stabilisem în urmă cu o zi, că vinerea voi merge totuşi cu maşina la serviciu. A fost o decizie luată pe baza stării de oboseală pe care o resimţeam, nu voiam să obosesc atât de mult încât să nu imi vină să mă mai ridic din pat. Voiam să merg pe jos pe termen lung, urmând să elimin total maşina din program. Astfel, vinerea am mers cu maşina, printr-un trafic aglomerat, pe o vreme urâtă, fără să mai privesc nimic în jurul meu, doar în faţă, şi în laterale dar asta doar pentru a mă asigura în intersecţii, totul s-a întâmplat rapid şi aproape instantaneu am ajuns la serviciu, fără să mai observ mare lucru. A fost un drum rapid, dar un drum cu costuri, în bani, am făcut o economie ne-necesară de timp, dar şi o economie de energie pentru mine.

În ziua de sâmbătă m-am ocupat în familie de „probleme administrative”, acum îl citez pe un coleg de seviciu, căruia îi place să denumească astfel, activitatea de curăţenie, nu am mai ieşit pentru a mă plimba sâmbăta, a ramas un obicei acesta. Duminicile în schimb sunt diferite, din nou am ieşit pentru plimbare de această dată cu destinaţie diferită, voiam să merg de acasă până în capătul opus al oraşului şi să mă întorc tot pe jos… şi am pornit, cu echipamentul obişnui, inclusiv ghiozdan, pentru că îmi doream să mă opresc pe la unul din hypermarketurile de la destinaţie pentru mici cumpărături. Drumul a fost lung, diferit pe o vreme friguroasă, cu trotuare parţial îngheţate, nu foarte stabile pentru picioarele mele care erau puţin obosite. Creierul în schimb, era odihnit şi pregătit pentru acest drum, pe care l-am parcurs cu mare plăcere păna la hypermarket unde am făcut micile cumpărături, parcursesem 6,7 km. Am pornit înapoi, spre casă, dar am cedat după încă 2 km parcuşi pe jos, de fapt până în locul în care am găsit primul chioşc de bilete pentru tramvai deschis. Îmi doream să-l fi găsit mai repede, picioarele mi le simţeam grele şi resimţeam la nivelul tălpilor o senzaţie de usturime, de la care nu îmi puteam lua gândurile, doar muzica reuşea să îmi mai distragă atenţia.

După cei aproape 9 km parcurşi, am urcat în tramvai, mulţumit şi nemulţumit în acelaşi timp, pentru că am reuşit să parcurg mai mult pe jos decât în zilele anterioare, dar nu cât îmi propusesem de acasă. Cu tramvaiul am mers până în centru, de unde am mai luat-o la pas încă aproape 1,5 km până la baza dealului, unde îmi rugasem soţia să mă aştepte, pentru că simţeam că nu mai pot. Ajuns acasă, m-am târât înspre calculator, pentru a accesa google maps din nou, voiam să pun cap la cap distanţele parcuse pe jos, mi s-a confirmat că am parcurs 10,2 km pe jos şi făcusem şi mici cumpărături. Spre deosebire de cei aproximativ 3 km parcurşi cu tramvaiul (Preţ bilet: 2 Ron) şi cei 1,7 km cu maşina până acasă (probabil cu un cost de ~0,5 Ron ), parcursul pe jos era gratuit, puţin dificil, fiind la început această activitate pentru mine, totuşi gratuit.

Mersul pe jos este într-adevăr o metodă de mişcare ieftină, în bani, iar timpul care ar putea fi considerat pierdut/irosit...cred că fiecare dintre noi are nevoie de o oră…poate două doar pentru el, pentru mine erau aceste ore petrecute la pas prin oraş.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu