Am îmceput să scriu pe blog pentru că de fapt, îmi doresc să mă
adresez, deși nu speram la asta, unor persoane, nu unui caiet sau agende, de
tipul unui jurnal, vreau să împărtășesc această experiență cu alții. Și atunci
sigur că povestirea în mediul on-line era cea mai bună variantă. Rațiunea mă
impinge spre alt domeniu de activitate, decât cel prezent, și mi-ar place să
împărtășesc această experiență cu alții. Mă bazez de fapt că am mai mult de
oferit. Când spun asta mă refer și la partea de nutriție, educație alimentară. Bineînțeles
că totul se va întămpla Pas cu pas.
Regăsesc o oarecare relaxare în povestirea acestor
întâmplări zilnice despre mersul pe jos, în a povesti în general. De aceea îmi
voi continua povestea cu un alt moment marcant în evoluția modificării stilului
de viață.
Se întâmpla în 28.04, ținând cont de faptul că nu eram
mulțumit de rezultatele obținute doar prin mers pe jos, când spun rezultate mă
gândesc la greutate, am decis, singur și nesilit de nimeni :P, că trebuie să
iau DIN NOU măsuri în ceea ce privește alimentația.
Deși nu era o decizie
ușoară, era absolut necesară, pentru că am ajuns, de-a lungul timpului, la
concluzia că în ecuația unui stil de viață sănătos sportul sau mișcarea nu este
totul. Dimpotrivă, cosider că are o pondere undeva între 20-30%, iar
alimentația diferența. Evident mai apar și alte necunoscute, cum ar fi
psihicul, alte vicii..., dar sportul și alimentația au ponderea cea mai
importantă în total.
Mă confruntam cu probleme de împăcare cu propria persoană,
trăiam într-un disconfort permanent, deși făceam mișcare în fiecare zi, mai
trebuia schimbat ceva. Din fericire, povestind cu diferiți prieteni, cunoscuți
auzisem dezinteresat despre un mod de alimentație. Nu pot sa o numesc dietă,
pentru că atunci când mă găndesc la dietă mă gândesc la un episod cu termen
limitat, dar știam că nu poate fi vorba de așa ceva, era nevoie de ceva
pe termen lung. Am început să mă documentez despre această metodă, mai mult,
bineînțeles, sursa era tot mediul on-line.
Acest mod de redisciplinare alimentară este împărțit în
patru etape din care doar una era pe termen foarte scurt, iar celelalte trei
erau de lungă durată. Principiul central era consumul de proteine, acum după două luni încep să îl înțeleg din
ce în ce mai bine. Principiul secundar era componența alimentației, pe cele
trei categorii de nutrienți universali, proteine, glucide și lipide. Pentru om
componența ideală este 5-3-2 adică 5 părți glucide, 3 părți lipide și 2 părți proteine. Această componență coincide conform
studiilor cu cea a laptelui matern. Practic este o componență care facilitează
digestia organismului.
Din punctul
meu de vedere acest mod de alimentație privează în prima fază organismul, fază
ce este foarte scurtă, de 2 componente, urmând să le reintroducă treptat de-a
lungul timpului, oferind organismului ocazia să re-învețe modul de metabolizare
a acestora. Este vorba de carbohidrați și lipide, fiind și cele mai mari
pericole la adresa indicatorului cântarului, dar și a stării generale de
sănătate. Proteinele sunt indispensabile organismului și consumul acestora
ajută foarte mult, conform indicațiilor medicului ce a conceput acest mod de
alimentație. Apropo medicul este Dr.
Pierre Dukan…
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu