Verde … la atitudine pozitivă

Mă refer, mai exact, la rezultatul generat de mișcare, în general și de plimbări în special, mai ales când e vreme bună. Acest rezultat se concretizează, pe lângă tonus muscular, sănătate în general și o stare de bine determinată de secreția endorfinelor.

Nu mă consider un specialist, dar din ce am mai citit și eu endorfinele sunt substanţe chimice produse de creier ca răspuns la o varietate de stimuli care reprezintă o modalitate de reducere a stresului. Este demonstrat științific că exercițiile fizice regulate ajută la creșterea secreției acestor endorfine. Bineînțeles secreția de endorfine poate fi stimulată și prin alimentație cele mai recomandate alimente ajutătoare în acest sens sunt ciocolata amăruie, ardeii iuți, bananele etc., dar și prin alte tipuri de activități cum ar fi masaje specifice, acupunctura, meditația și nu în ultimul rând sexul.

Ei bine, se pare că mersul pe jos, fie într-un ritm mai lent sau mai alert, poate fi unul dintre, dacă nu cel mai important factor generator de voie bună, tocmai datorită faptului că e la îndemână. Este, deopotrivă important, ca și mersul ca și orice altă activitate întreprinsă să fie făcut cu dedicație și prezență de spirit.

Mie personal îmi e mai greu dimineața să fiu perfect prezent spiritual, asta pentru că în multe dimineți primele sute de metri încă mai moțăi pe drum, mare “noroc” am că nu e asfaltat drumul și mă mai împiedic în câte un bolovan sau mă mai trezește brusc din scurtele reverii lătratul câinilor vecinilor, care în drumul meu spre serviciu sunt cam 12 la număr. Cel mai interesant este că în unele dimineți, datorită atmosferei “rurale” din zonă, unii vecini mai uită să îi lege (nu că aș fi pro izolarea câinilor) sunt și eu prieten cu unul care locuiește cu noi, efectiv mai uită să le limiteze accesul pe stradă, bineînțeles atunci trezirea este mult mult mai bruscă. Consider că hipotalamusul meu uită complet de secreția de endorfine, dar începe brusc secreția de adrenalină mai ales atunci când un “mic cățel”, uitat pe afară, se îndreaptă “timid” spre mine arătându-și colții și dregându-și duios mârâitul și lătratul.

Mai am pe drumul meu înspre civilizație, chiar la baza colinei, un mic prieten al altui vecin, mic la propriu, e de mărimea unui pechinez cu abonament la sala de forță, el e ultimul ceas deșteptător din drumul meu, l-aș asimila ca și emisie de decibeli cu turnul primăriei din care se aude oda lui Iancu. Similar lui Iancu și pe acest câine îl aud foarte clar și cu căștile pe urechi, pe cea mai sadică melodie metal dată la maxim.

Odată ajuns în parcul de la baza dealului, încep să măresc ritmul și să contribui la secreția de voie bună, care culminează cu senzația de mulțumire pe care o am la destinație, zilnic, senzație ce e umbrită doar de începerea unei noi zile de lucru.

E clar pentru mine că mersul contribuie la voia bună și că e un sport al atitudinii pozitive !