Este o problemă cu care m-am confruntat, care m-a afectat
de-a lungul timpului și care era, de fapt, rezultatul tratamentului superficial
al comportamentului meu alimentar. Cred cu tărie că nu sunt singurul care s-a confruntat
cu această problemă.
Când spun tratament superficial mă refer la diete și
regimuri alimentare pe termen scurt, care promit rezultate senzaționale în
câteva luni, unele chiar oferă aceste rezultate și apoi gata. Problema cea mai
mare apare pentru că timp de câteva luni, organismul se obișnuiește cu privarea
în alimentație și automat se întâmplă o încetinire a ratei metabolice. Practic,
datorită restricțiilor alimentare pe timpul dietelor, datorita faptului că
ingerăm cantități mai mici de mâncare metabolismul “se întâmplă” mai lent. Într-un timp mai scurt sau mai lung de
timp cu ajutorul acestor diete ajungem la rezultatele dorite sau nu, slăbim
câteva kilograme și apoi ne oprim pentru că am realizat ce am dorit inițial,
sau ne oprim pentru că pur și simplu considerăm că nu mai facem față
comportamentului alimentar impus de dietă.
Din momentul
în care ne-am oprit și revenim la vechile obiceiuri alimentare, practic ne
auto-condamnăm la “minunatul” proces de re-îngrășare. Mie
în multe cazuri mi s-a întâmplat să consider că nu mai este necesar să continui
dietele și am revenit rapid la forma inițială ba chiar am “imbunătățit-o”. Cauza este tocmai datorită
revenirii la obieciuri alimentare greșite pe fondul unei rate metabolice
scăzute, pe fondul unui metabolism aflat într-o stare de semi-hibernare. De
asemenea, pe timpul dietelor creierul determină organismul la declanșarea unui
mecanism de auto – apărare. Sunt principalele motive pentru care luăm foarte
repede în greutate după oprirea dietelor și pentru care luăm mai multe
kilograme decât reușisem să slăbesc. Practic este un cerc vicios care m-a ținut
mult timp o victimă a numeroase kilograme în plus. Bineîțeles, era o chestiune ce determina aparația a noi și tot mai bine sedimentate frustrări.
Una din revelații a apăru,t până nu de mult, când am constatat că un răspuns foarte bun
pentru combaterea acestui efect este programul construit de Dukan. Dukan
propune o modificare definitvă a comportamentului alimentar prin parcurgerea
celor patru etape. Prima etapă este scurtă, maxim 10 zile. A doua etapă, cea de
croazieră este deja, cel puțin pentru persoanele care doresc sau trebuie să
piardă un număr mai mare de kg, o etapă care poate dura până la câteva luni.
Cheia programului Dukan se găsește în cea de-a treia etapă, etapa de consolidare.
Ca și durată această etapă se întinde pe un număr de zile obținut prin
înmulțirea a 10 zile pentru fiecare kilogram pierdut în etapa anterioară. Adică
dacă dai jos 10kg, înmulțești cu 10 zile, cu siguranță această etapă va trebui
să dureze 100 de zile. În acest timp, programul introduce treptat câteva
alimente care, în cele mai multe cazuri corespund cu câteva din vechile “obiceiuri nesănătoase”. De exemplu, pâinea, de care
nu te poți apropia în primele etape apare, în prima fază, câte o felie pe zi,
apoi câte două felii pe zi, de pâine integrală.
În general, printr-o diversificare treptată a
alimentației, este o etapă prin care metabolismul este trezit treptat la viață,
se intensifică ritmul arderilor, scopul fiind păstrarea greutății obținute. Ce
este și mai interesant la programul Dukan este că mai există încă o etapă ce-a
de-a patra de stabilizare definitivă.
Aceste două etape vin tocmai pentru a contracara efectul
care, după oprirea dietelor de până acum, genera o creștere rapidă și mai mare în
greutate, efectul de yo-yo. Deși la prima vedere poate fi complicat, dificil de
abordat, pentru unii chiar imposibil, este un program în care rar ai ocazia să
suferi de foame, datorită aportului mare de proteine, este un program absolut
posibil și abordabil și care oferă rezultate foarte bune, dar oferă posibilitatea
păstrării acestor rezultate.

Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu